Au Crezut Creștinii În Predestinare Înainte De Sf. Augustin?

Un cititor al blogului, pe nume David, ne-a contactat recent cu o întrebare pe care i-a adresat-o cineva: „Ce cred părinții bisericii dinaintea lui Augustin despre liberul arbitru? Mi s-a spus că toți părinții bisericii dinainte de Augustin au susținut o poziție tradițională mai mult arminiană privind liberul arbitru.”
Controversa dintre Augustin și Pelagius nu a avut loc până la sfârșitul secolului al IV-lea. Întrebarea presupune că doctrinele cad din cer complet formate. De exemplu, pot arăta teologia trinitară la începutul secolului al II-lea, dar nu pot arăta că cineva a folosit cuvântul Trinitate (Trinitas) până la Tertulian. Înseamnă asta că nu erau trinitarieni? Nu. De asemenea, nu pot să arăt pe nimeni care să-l respingă pe Arius până când acesta nu a învățat subordonarea eternă a Fiului la începutul secolului al IV-lea. Așadar, cel care adresează întrebarea cere efectiv să îi arătați pe cineva care a scris despre avioane cu reacție înainte ca frații Wright să zboare.
Pot arăta scriitori pre-augustinieni care vorbesc foarte bine despre har, despre „cei aleși” și chiar despre predestinare, dar nu găsim scriitori, nici pe Augustin, care să-l respingă pe Pelagius înainte de Pelagius. Nici măcar Augustin nu era augustinian, ca să spunem așa, până când nu a fost pus față-n față cu Pelagius. Limbajul său de dinainte de 400 d.Hr. era diferit de cel din perioada 410-34 d.Hr.

DOCTRINELE HARULUI ÎN PĂRINȚII APOSTOLICI

În Părinții Apostolici (de exemplu, Holmes, ed., 1992), substantivul ἐκλεκτός (ales) apare de aproximativ treizeci de ori. Inclusiv 1 Clement 1:1, care este primul text în majoritatea edițiilor Părinții Apostolici și datează de la începutul secolului al II-lea. Autorul necunoscut le scria corintenilor despre unele dintre aceleași probleme care îi chinuiau cu cincizeci de ani mai devreme. Faptul că vorbește despre „aleși”, fără nicio conștientizare proprie, că nu dă nicio explicație, că nu simte nevoia să se explice, sugerează că el credea că un fel de doctrină a alegerii era un dat, un adevăr general acceptat printre creștini. El dedică foarte puțin timp doctrinei mântuirii în general și era, după părerea mea, aproape sigur un simplu laic, preocupat în principal de etica și moralitatea creștină. Așadar, atunci când vorbește despre soteriologie, este interesant și ortodox. El învață justificarea numai prin credință.
În 2.4, el folosește expresia „numărul celor aleși”, care este interesantă, deoarece pare să implice că există o limită. A se vedea și 6.1; 46.3-8; 49.5; 52.2; 58.2; 59.2. Faptul că apare atât de des în ceea ce este probabil cel mai puțin teologic dintre toți Părinții Apostolici mă impresionează.

Ignațiu, pastor al Antiohiei, este un martor timpuriu important pentru o serie de doctrine creștine – de exemplu, el are o versiune timpurie a ceea ce avea să devină Crezul Apostolilor; el ne spune că existau trei funcții în biserica primară: păstori, bătrâni și diaconi – și ne oferă o mărturie clară despre doctrinele timpurii ale alegerii și predestinării. El folosește ambele cuvinte. În prologul la Epistola sa către Efeseni (cca. 114 d.Hr.), el a descris adunarea din Efeseni ca fiind „aleasă” și „predestinată înainte de toți vecii” (τῇ προωρισμένῃ πρὸ αἰώνων). De asemenea, el a descris congregația Tralienilor ca fiind „aleasă.”
Martirajul lui Policarp (c. 150 d.Hr.) 16:1 spune: „toată mulțimea [de păgâni] era uimită de faptul că există o diferență atât de mare între necredincioși și cei aleși.” Autorul Martirajului relata moartea eroică a lui Policarp pentru Hristos, așa că este interesant că vorbește astfel în treacăt. Din nou, el nu a considerat un astfel de limbaj ca fiind controversat. Adăugarea (probabil) ulterioară spune, în 22:1, „cu care să fie slavă lui Dumnezeu pentru mântuirea celor aleși.”
Chiar și acea (după părerea mea) nebunie apocaliptic-moralistă aiurită, Păstorul din Hermas (cca. 150 d.Hr.) consideră că este de la sine înțeles (5:3; 6:5; 8:2; 13:1; 16:3; 17:10; 23:5; 24:5) că există „aleși ai lui Dumnezeu.”
Epistola către Diognet (4:4) folosește substantivul alegere (ἐκλογῆς) în critica iudaismului contrastândul cu creștinismul. El se plânge de faptul că evreii cred că circumcizia îi face să fie aleși. Se pare că perspectiva federală (Federal Vision) nu este chiar atât de nouă.

Acestea sunt doar texte reprezentative. Am putea să ne uităm la Apologeți (adică Iustin și Irineu) și să vedem lucruri similare de la mijlocul secolului al II-lea și până în anii 180 d.Hr. Iustin pare să vorbească despre alegerea divină pentru mântuire în Dialogul cu Iudeul Trypho în capitolul 123. Irineu, în Împotriva ereziilor, 2.2.4, în respingerea gnosticilor (valentinienii), afirmă destul de clar suveranitatea divină:

Un astfel de mod de a pune problema poate fi plauzibil şi persuasiv pentru cei care nu cunosc pe Dumnezeu şi care Îl compară pe El cu un om neputincios, care ar avea nevoie imediată de ajutor, lucru care ar necesita multe instrumente prin care să producă ceea ce voiește. Acest punct de vedere însă, nu va fi găsit la cei care cunosc faptul, că Dumnezeu nu are nevoie de nimic [ca să creeze] şi care știu că El a creat şi a făcut toate lucrurile prin Cuvântul Său, fapt pentru care El nu a avut nevoie să fie asistat de Îngeri, în cazul creării tuturor acestor lucruri făcute şi nici de vreo putere inferioară Sieși, şi nici de un Tată neștiutor, nici de un alt defect sau de neștiință, în  felul în care cineva l-ar cunoaște pe El, ca având o putere  asemenea cu cea a omului. Ci El Însuși, în Sine, într-un mod în care noi nu-l putem descrie şi nici concepe, a predestinat toate lucrurile (omnia praedestinans), formându-le pe ele după cum a dorit, punând armonie în toate lucrurile şi atribuindu-i fiecăruia propriul lui loc şi început creației sale. În acest fel, El le-a dat lucrurilor duhovnicești să fie făpturi duhovnicești şi să aibă o natură nevăzută, lucrurilor cerești o formă cerească, pe Îngeri i-a făcut cu asemănarea lor, pe animale la fel, a dat viață celor care înoată în ape şi, la fel, pe cele de pe pământ, le-a rânduit să aibă locul lor. Pe toate le-a făcut după felul lor, cu o natură potrivită felului de viață pe care îl au. El a făcut toate lucrurile care sau făcut prin Cuvântul Său, Care niciodată nu obosește.[i] (2.2.4).

În acest pasaj, Irineu expune, în esență, regula de credință (regula fidei): „Cred în Dumnezeu Tatăl atotputernic” (omnipotentem). Cunoaștem această Regulă ca fiind Crezul Apostolic. Cu alte cuvinte, el consideră ca fiind creștinismul de bază, contrar ereticilor gnostici, faptul că noi, creaturile, depindem de Dumnezeu și nu el de noi. Amintiți-vă, gnosticii erau politeiști, iar creștinii sunt monoteiști. În 3.15.1, scriind împotriva ebioniților (care respingeau autoritatea apostolului Pavel), el se plânge că aceștia „disprețuiesc alegerea lui Dumnezeu.” În 3.16.3, Irineu a parafrazat Romani 1:1 înlocuind „pus deoparte” (ἀφορίζω) cu „predestinat” (praedestinatus; Migne, Patrilogia Graeca 7.922). El folosește limbajul predestinării în raport cu Fiul (3.22.1) și cu Duhul Sfânt (3.17.4). El vorbește despre faptul că Adam a fost predestinat să aibă o natură animală (3.22.3). Din nou, în 5.1.1 vorbește despre credincioși ca fiind „predestinați.”

Pe scurt, din moment ce în secolul al II-lea nu exista încă o controversă cu Pelagius, nimeni nu a articulat poziția augustiniană completă. Dar, în ciuda absenței controversei cu privire la alegere și predestinare, învățătorii creștini se referă în mod regulat la aceste doctrine fără să conștientizeze că fac ceva neobișnuit. Când Augustin i-a răspuns lui Pelagius, el avea temeiuri în Părinții anteriori pentru a vorbi așa cum a făcut-o.

©R. Scott Clark. Tüm hakları saklıdır.

This article was originally published in English and has been translated into Romanian by Biserica Evanghelică Reformată.


RESOURCES

Heidelberg Reformation Association
1637 E. Valley Parkway #391
Escondido CA 92027
USA
The HRA is a 501(c)(3) non-profit organization


Subscribe to the Heidelblog today!